7539 3 2017 aflat pe rolul tribunalului bucureşti secţia a vii a civilă în temeiul art.
Kdf energy insolventa.
Traderul de energie kdf energy controlat de geor ge brăiloiu cel care a cumpărat manuscrisele filoso fu lui emil cioran a intrat în insolvenţă la propria cerere potrivit unei decizii a tribunalului bucureşti din data de 28 martie.
3 din legea 85 2014 publică.
Societatea şi a cerut singură insolvenţa cererea sa fiind admisă de tribunalul bucureşti în 28 martie.
Rtz partners sprl a fost desemnat administrator judiciar provizoriu.
Furnizorul de energie kdf energy a intrat în insolvenţă potrivit anunţului în insolvenţă in insolvency postat în deschiderea site ului propriu al companiei.
Kdf energy este un business controlat de omul de afaceri george brăiloiu cel care a intrat în atenţia publicului în anul 2011 atunci când prin intermediul kdf energy a cumpărat manuscrisele şi documentele personale ale filosofului emil cioran scoase la licitaţie în paris pentru suma de 405 000 de euro.
Rtz partners sprl filiala bucureşti în calitate de administrator judiciar al debitoarei sc kdf energy srl în temeiul sentinţei civile pronunţată la data de 28 martie 2017 în dosarul nr.
Furnizorul de energie kdf energy a intrat in insolventa potrivit anuntului in insolventa in insolvency postat in deschiderea site ului propriu al companiei.
Furnizorul de energie kdf energy intrat în insolvență în luna martie după o iarnă friguroasă care a determinat mulți furnizori să solicite intrarea în insolvență va avea de achitat datorii totale de peste 16 milioane de euro către mai mult de 70 de creditori.
Kdf energy este unul dintre furnizorii vizați de autoritate.